DELEAGĂ CĂTRE AJUTOARE DE ÎNCREDERE.

Sistemele BMW ConnectedDrive de asistare a conducătorului auto disponibile pe BMW X1.

Asistenţi profesionişti: ai la dispoziţie numeroase sisteme de asistare a conducătorului auto, care te sprijină atunci când conduci BMW X1. Acestea garantează siguranţă şi confort la superlativ în orice moment. Astfel, tu te poţi concentra asupra a ceea ce este important – plăcerea de a conduce fără griji.

SISTEM DE NAVIGAŢIE PLUS.

Sistemul de navigaţie Plus, care include sistemul BMW Head-Up Display, are diverse funcţii utile: sistem de navigaţie cu afişaj LCD color de 8,8”, radio, MP3 player cu tuner RDS dublu şi afişaj TFT de 5,7” de rezoluţie înaltă pentru panoul de instrumente. Sistemul BMW Head-Up Display integral color proiectează informaţii esenţiale pentru condus direct în câmpul tău vizual, iar astfel tu te poţi concentra exclusiv asupra condusului. Sistemul de asistenţă la drum oferă informaţii prin afişarea unei săgeţi şi a unei hărţi, alături de instrucţiuni vocale. Sistemul de navigaţie este operat în mod intuitiv prin intermediul Controller-ului iDrive Touch cu butoane de control pentru accesarea directă a meniurilor şi opt funcţii preferenţiale sau – în funcţie de echipamentele automobilului – prin intermediul sistemului de comandă vocală.
Sistemul de navigaţie Plus îţi oferă cel mai rapid şi direct traseu, în numeroase ţări europene şi în anumite cazuri chiar în afara acestora. Tehnologia de transmitere a informaţiilor din trafic (TMC – Traffic Message Channel) este utilizată în vederea detectării din timp a obstacolelor. În acelaşi timp sunt calculate rapid rutele alternative, pentru ca tu să ajungi la destinaţie în condiţii de siguranţă.

  • Controller iDrive Touch

    Controller-ul iDrive Touch (parte a sistemului de navigaţie Professional) permite operarea intuitivă şi comodă a sistemului iDrive. Datorită suprafeţei tactile integrate în Controller poţi introduce cu uşurinţă informaţii precum destinaţii pentru sistemul de navigaţie folosind propriul tău scris de mână. Aceste informaţii sunt afişate apoi pe Control Display.

BMW HEAD-UP DISPLAY.

Sistemul BMW Head-Up Display integral color proiectează informaţii esenţiale pentru condus direct în câmpul tău vizual, iar astfel tu te poţi concentra exclusiv asupra condusului. Sunt afişate informaţii precum viteza curentă, împreună cu instrucţiuni de navigaţie, informaţii obţinute de la sistemul Speed Limit Info cu privire la limita de viteză şi restricţiile de depăşire, împreună cu servicii de telefonie şi divertisment.

ASISTENT LA CONDUS.

Pachetul de siguranţă Driving Assistant reprezintă o combinaţie de sisteme bazate pe camere video precum Asistent faza lungă, Speed Limit Info, Avertizare la părăsirea benzii de circulaţie, precum şi Avertizare de coliziune frontală şi Avertizare de pietoni funcţie de pregătire de frânare.
 

Asistentul faza lungă îţi oferă vizibilitate foarte bună pe timp de noapte, prin faptul că lumina distribuită de faza lungă îi evită pe ceilalţi participanţi la trafic. Sistemul inteligent Speed Limit Info recunoaşte limitele curente de viteză prin intermediul unor camere video şi prin compararea cu date de navigaţie şi date provenite de la alte sisteme, precum GPS sau senzori de ploaie. Astfel, sunt luate în considerare restricţionările de viteză care se aplică între anumite intervale de timp sau în caz de carosabil umed.
 

La viteze de peste 70 km/h, sistemul de Avertizare la părăsirea benzii de circulaţie te avertizează în caz de schimbare neintenţionată de bandă, prin vibraţii ale volanului. În situaţii critice, sistemul de Avertizare de coliziune frontală te informează în doi paşi. Sistemul de Avertizare de pietoni este activat la viteze cuprinse între 10 şi 60 km/h şi emite un singur avertisment în caz de pericol iminent de coliziune. În acelaşi timp, frânele sunt precondiţionate pentru răspuns mai rapid. În caz de urgenţă, sistemul activează frânarea pentru a se asigura că viteza de impact este redusă. Dacă automobilul din faţă frânează brusc, sunt emise advertismente din ce în ce mai puternice, iar apoi se aplică frânarea.

ASISTENT LA PARCARE.

Asistentul la parcare facilitează parcarea laterală. Indiferent dacă este activat sau nu, sistemul măsoară orice spaţiu de parcare pe lângă care treci atunci când automobilul rulează cu viteză mică (sub 35 km/h) şi la o distanţă de maximum 1,5 metri faţă de automobilele parcate. Odată ce sistemul a identificat un spaţiu de parcare suficient de mare, nu trebuie decât să activezi semnalizarea, iar Asistentul la parcare va prelua comanda direcţiei, în timp ce tu alegi treapta de viteză potrivită şi manevrezi acceleraţia şi frâna. Sistemul oferă de asemenea instrucţiuni pe Control Display şi emite semnale acustice, astfel încât tu te poţi relaxa şi ştii că eşti în siguranţă în timpul manevrelor de parcare.

CAMERĂ VIDEO CU PERSPECTIVĂ SPATE.

CAMERĂ VIDEO CU PERSPECTIVĂ SPATE.

Camera video cu perspectivă spate sporeşte vizibilitatea atunci când conduci în marşarier cu viteze de până la 15 km/h, cum ar fi la parcare. Aceasta îţi permite să vezi pe Control Display zona din spatele automobilului. Liniile interactive care măsoară distanţa şi razele de întoarcere sunt afişate pe Control Display şi îţi oferă asistenţă în timpul manevrelor, iar obstacolele sunt reprezentate în culori.

SISTEM DE ASISTENŢĂ LA PARCARE.

Sistemul de asistenţă la parcare (PDC – Park Distance Control) pentru partea spate a automobilului facilitează manevrele în marşarier în timpul parcării în spaţii înguste. Dacă te apropii de obstacolele din spate, se emite un semnal de avertizare acustică şi vizuală pe Control Display.