TE BUCURI ATÂT DE CĂLĂTORIE, CÂT ŞI DE DESTINAŢIE.

Dinamica de condus a BMW Seria 5 Touring.

Toate automobilele BMW au o trăsătură în comun: dinamica incomparabilă. Această caracteristică este deosebit de evidentă la BMW Seria 5 Touring - fiecare metru parcurs în acest automobil este şansa ta de a descoperi plăcerea pură de a conduce.

ŞASIU.

Simţi efectiv puterea sportivă de a conduce pe care o transmite şasiul BMW Seria 5 Touring direct dinspre drum spre volanul tău. În acelaşi timp, şasiul garantează siguranţă şi cel mai ridicat nivel de confort posibil. În plus, acesta îndeplineşte cu încredere o varietate de cerinţe: este la fel de ferm pe cât este de confortabil, dinamic şi sigur. Distribuţia greutăţii în proporţie de 50:50 pe cele două punţi şi coordonarea perfectă a componentelor face posibil acest lucru. Puntea spate integrală din aluminiu izolează vibraţiile cauzate de motor şi permite confort şi transfer mai direct de putere. Această caracteristică poate fi intensificată suplimentar cu direcţia activă integrală opţională. Puntea faţă cu două braţe asigură o bună aderenţă a roţilor pe drum. Structura din aluminiu elimină greutatea inutilă în timp ce creşte rigiditatea, iar în cazul unei coliziuni absoarbe forţele de impact pentru a oferi protecţie maximă pasagerilor. Manevrele sportive pot fi efectuate fără probleme în orice situaţie de condus, fără a zdruncina inutil pasagerii.

  • Tehnologie BMW EfficientDynamics

    Suspensia autonivelantă din echiparea standard a BMW Seria 5 Touring echilibrează diferenţele de înălţime dintre puntea faţă şi puntea spate, cu ajutorul suspensiei pneumatice. Senzorii roţilor spate calculează distanţa dintre caroserie şi şosea. În funcţie de greutate şi de situaţiile de condus, volumul de aer în arcuri este reglat, astfel încât este întotdeauna disponibilă suspensie optimă. Acest lucru garantează agilitate şi siguranţă, chiar şi când automobilul este extrem de încărcat.

  • Control dinamic al amortizoarelor şi funcţie Adaptive Drive

    Drumuri denivelate, gropi, caldarâm sau asfalt impecabil – cu Controlul dinamic al amortizoarelor, acum există un şasiu pentru fiecare drum şi pentru fiecare stil de condus. În plus faţă de Comfort, setarea standard, amortizoarele pot fi setate în modul Comfort+ (nu este disponibil pentru BMW M550d xDrive), pentru un plus de confort. Iar astfel vor exista perturbări minime la rularea pe suprafeţe denivelate.

    Funcţia Adaptive Drive opţională îmbină Controlul dinamic al amortizoarelor cu sistemul Dynamic Drive de stabilizare la răsturnarea caroseriei. Senzorii din automobilul tău BMW monitorizează permanent viteza automobilului, poziţia volanului şi forţele transversale şi longitudinale care acţionează asupra şasiului. Folosind aceste date, sistemul reglează cu precizie stabilizatorii şi amortizoarele, modificând rapid şi precis setările acestora. Acest lucru asigură un răspuns mai precis la direcţionare, distanţe mai scurte de frânare şi confort sporit la condus.

BMW xDrive.

BMW xDrive.

Sistemul inteligent de tracţiune integrală BMW xDrive se adaptează perfect chiar şi celor mai dificile suprafeţe de rulare şi asigură tracţiune excepţională în orice moment. Cu xDrive şi Controlul dinamic al stabilităţii (DSC – Dynamic Stability Control), automobilul tău BMW rămâne sigur şi stabil. Sistemul xDrive este controlat prin intermediul senzorului DSC şi distribuie puterea în mod flexibil între cele două punţi, pentru a preveni subvirarea sau supravirarea pe carosabil – adică asigură aderenţă maximă. Mai mult de atât, asigură acceleraţie rapidă şi sigură chiar şi pe porţiuni alunecoase ori abrupte. În situaţii critice de condus, sistemul DSC nu trebuie să intervină prea mult. BMW xDrive îmbină toate avantajele unui sistem de tracţiune integrală – tracţiune, stabilitate direcţională şi siguranţă la condus – cu agilitatea caracteristică BMW.

DIRECŢIE ACTIVĂ INTEGRALĂ.

DIRECŢIE ACTIVĂ INTEGRALĂ.

Manevrabilitate şi agilitate îmbunătăţite.

Direcţia activă integrală pentru automobilele cu tracţiune spate îmbină în mod pasiv direcţia roţilor din spate cu raportul variabil de direcţie de pe puntea faţă. La viteze de până la aproximativ 60 km/h, roţile din spate se rotesc în direcţie opusă faţă de roţile din faţă. Acest lucru scurtează selectiv ampatamentul, îmbunătăţind manevrabilitatea şi agilitatea. La viteze de peste 60 km/h, roţile din spate se rotesc în aceeaşi direcţie ca roţile din faţă. Acest lucru extinde în mod selectiv ampatamentul, creşte stabilitatea şi confortul – mai ales atunci când schimbi banda de rulare repede şi brusc.

DRIVING EXPERIENCE CONTROL.

Sistemul Driving Experience Control îţi oferă posibilitatea de a alege: activezi modul dorit cu ajutorul butonului din consola centrală. Schimbă din modul Comfort, cu setările standard pentru motor şi transmisie, în modul ECO PRO, orientat spre eficienţă, sau în modul Sport, care permite un stil de condus mai dinamic. Poţi vedea sub turometrul care setare este activată în prezent.

  • Economiseşte combustibil prin oprirea motorului.

    Modul economic ECO PRO adaptează în mod inteligent curbele caracteristice pentru acceleraţie şi pentru transmisie, precum şi strategia de încălzire/ aer condiţionat. Sfaturile ECO PRO te ajută să îţi optimizezi stilul propriu de condus, iar indicatorul pentru kilometri bonus îţi oferă feedback cu privire la câţi kilometri suplimentari ai câştigat datorită optimizării consumului de combustibil din modul ECO PRO.
    Modul ECO PRO reduce consumul de combustibil cu până la 20 de procente, în funcţie de stilurile individuale de condus. Funcţia Coasting, Asistentul pentru condusul proactiv şi Rutele ECO PRO permit o economie încă 5 procente din potenţialul total. Acestea sunt disponibile în combinaţie cu transmisia automată şi cu sistemul de navigaţie Professional. Potenţialul de economisire a fost calculat în studii interne de consum de combustibil.

  • Optimizare inteligentă a consumului de combustibil

    Funcţia Start Stop motor automată nu compromite niciodată confortul la condus şi siguranţa, pentru că rămâne inactivă în cazul în care motorul nu a atins temperatura ideală de funcţionare, interiorul nu a fost încă suficient încălzit/ răcit, dacă nivelul bateriei este prea scăzut sau dacă roteşti volanul. O unitate de control centrală reporneşte motorul dacă este necesar, chiar şi atunci când automobilul este oprit. De exemplu, dacă automobilul începe să înainteze încet sau în cazul în care parbrizul devine înceţoşat. Funcţia Start Stop motor automată poate fi oprită în orice moment, prin simpla apăsare a unui buton.

  • Rute ECO PRO şi funcţia „Coasting”

    Rutele ECO PRO oferă şi economie de combustibil. Această funcţie îţi recomandă o rută optimizată din punct de vedere al eficienţei, în funcţie de volumul traficului, de stilul individual de condus şi de condiţiile rutiere locale. Poţi să evaluezi potenţialul de economisire indicat şi apoi să decizi chiar tu dacă vrei să urmezi această recomandare.
    Cu funcţia „Coasting” (doar pentru transmisia Steptronic), automobilul „alunecă” de-a lungul drumului la viteze de până la 160 km/h imediat ce conducătorul auto ia piciorul de pe acceleraţie şi nu apasă frâna şi atât timp cât asistentul pentru condusul proactiv nu adaptează viteza pentru a economisi combustibil.

  • Modul Sport

    Prin contrast, în modul Sport automobilul răspunde mai direct şi permite un stil de condus mai sportiv. O setare predefinită oferă reglaje mult mai sportive pentru motor şi suspensie, comparativ cu setarea standard. De exemplu, motorul va oferi răspuns mai prompt. Pentru modelele cu transmisie automată, momentul schimbării vitezelor se face mult mai sportiv. În combinaţie cu Suspensia adaptivă, în modul Sport setările pentru suspensie sunt mult mai agile. În acelaşi timp, sistemul Servotronic şi direcţia sport variabilă reduc sprijinul la direcţionare.

  • Tren de rulare cu sistem de anticipare

    Datorită tehnologiilor BMW EfficientDynamics, poţi creşte performanţa automobilului tău cu sprijin de la trenul de rulare cu sistem de anticipare activat prin intermediul sistemului Driving Experience Control. În modul „Sport” sistemul de control al transmisiei utilizează date primite de la sistemul de navigaţie, pentru răspuns mai dinamic bazat pe caracteristicile suprafeţei de rulare. După cum o sugerează şi numele său, modul Comfort are reglaje ale transmisiei orientate spre confort şi asigură mai puţine schimbări de treaptă.

TRANSMISIE STEPTRONIC CU 8 TREPTE.

Cu transmisia Steptronic cu 8 trepte, schimbi treptele de viteză mai confortabil iar condusul devine mai comod, datorită tranziţiilor rapide ale motorului şi timpului redus la schimbarea vitezei. Acest sistem de transmisie îmbină confortul remarcabil şi dinamica pe care o resimţi, în timp ce oferă eficienţă îmbunătăţită a consumului de combustibil.
Schimbarea vitezelor se poate realiza şi manual, prin intermediul manetei de schimbare a treptelor de viteză.