DELEAGĂ CĂTRE AJUTOARE DE ÎNCREDERE.

Sistemele BMW ConnectedDrive de asistare a conducătorului auto BMW Seria 5 Gran Turismo.

Numeroase tehnologii inovatoare te sprijină în timp ce conduci şi îţi garantează cel mai înalt nivel de confort şi siguranţă. Astfel, tu te poţi concentra asupra lucrurilor importante în viaţă - precum plăcerea de a conduce fără griji.

BMW HEAD-UP DISPLAY.

Sistemul BMW Head-Up Display integral color proiectează informaţii esenţiale pentru condus direct în câmpul tău vizual, iar astfel tu te poţi concentra exclusiv asupra condusului. Sunt afişate informaţii precum viteza curentă, împreună cu instrucţiuni de navigaţie, informaţii obţinute de la sistemul Speed Limit Info cu privire la limita de viteză şi restricţiile de depăşire, servicii de divertisment şi telefonie, împreună cu informaţii şi avertizări din partea sistemelor de asistare a conducătorului auto. Iconiţele proiectate pe parbriz sunt afişate cu rezoluţie mare şi integral color. Imaginea pare a fi proiectată la 2,3 metri în faţa automobilului, iar poziţionarea optimă a acesteia îţi permite să consulţi informaţiile afişate rapid şi confortabil, fără a fi distras(ă) de la condus. Intensitatea luminii proiecţiei este adaptată automat la intensitatea luminii din exterior, cu afişaje diferite pentru modurile de zi sau de noapte, iar înălţimea proiecţiei poate fi de asemenea adaptată. Poţi selecta informaţiile suplimentare pe care doreşti să le vezi afişate, pe lângă viteza curentă şi atenţionările din partea sistemelor de asistare a conducătorului auto.

ASISTENŢĂ ÎN AMBUTEIAJE.

ASISTENŢĂ ÎN AMBUTEIAJE.

Sistemul de asistenţă în ambuteiaje te sprijină în situaţiile de condus monotone. La viteze de până la 60 km/h, sistemul permite automobilului să ruleze la liber, în funcţie de celelalte automobile participante la trafic, ceea ce înseamnă că ambuteiajele devin mai puţin stresante. Acest sistem menţine în mod automat distanţa recomandată faţă de automobilul din faţă şi adaptează viteza până la oprire completă, dacă este nevoie – oferind şi sprijin din partea direcţiei active. Acest lucru te ajută să rămâi pe traseu, iar tot ce trebuie să faci este să ţii măcar o mână pe volan. Automobilul se va repune în mişcare în mod automat, după o staţionare de 30 de secunde. Iată un aspect care duce plăcerea de a conduce complet automat la un alt nivel.

Controller iDrive Touch.

Controller-ul iDrive Touch îţi permite să administrezi sistemul iDrive în mod confortabil, cu o singură mână. Datorită suprafeţei tactile integrate în buton, poţi introduce cu uşurinţă informaţii precum destinaţii pentru sistemul de navigaţie, folosind propriul tău scris de mână. Îl poţi folosi şi pentru a accesa o gamă diversificată de funcţii şi setări, precum şi pentru a derula liste de opţiuni. Operarea tactilă a acestui dispozitiv este intuitivă şi facilă şi reprezintă un ajutor real pentru tine, conducătorul auto, având în vedere că nu îţi distrage atenţia de la drum. Toate funcţiile operate prin intermediul Controller-ului pot fi vizualizate în mod comod pe Control Display.

BMW NIGHT VISION CU FASCICUL DINAMIC DE LUMINĂ.

Sistemul BMW Night Vision cu fascicul dinamic de lumină te ajută să detectezi pietoni şi animalele mari pe timp de noapte - chiar şi de la distanţă - şi îi iluminează selectiv.
O cameră de luat vederi cu infraroşu poziţionată în grila BMW redă imagini din faţa automobilului, direct pe Control Display.
Sisteme inteligente de avertizare cu perspectivă clară: în momentul în care există pietoni, biciclişti sau animale mari neiluminaţi pe traseul de rulare al automobilului, aceştia sunt detectaţi de senzori cu infraroşu, iar sistemul direcţionează înspre aceştia două fascicule de lumină ultra-performante şi independente, fără a avea efect de orbire. Lumina avertizează conducătorii şi pietonii despre o potenţială situaţie periculoasă.
Datorită imaginii termice activate, conducătorul auto primeşte avertismente suplimentare pe sistemul BMW Head-Up Display integral color sau pe panoul de instrumente. În cazul unei situaţii periculoase, se emite un semnal sonor în timp ce frânele intră în stare maximă de stand-by. BMW Night Vision cu fascicule dinamice de lumină este o inovaţie de la BMW ConnectedDrive.

BMW SELECTIVE BEAM.

Cu ajutorul funcţiei BMW Selective Beam, condusul pe timp de noapte devine mai sigur şi mai confortabil. Această funcţie îţi oferă vizibilitate excelentă pe timp de noapte, fără a-i orbi pe ceilalţi participanţi la trafic.
Sistemul îi detectează pe ceilalţi participanţi la trafic şi îi exclude selectiv din raza de acţiune a fazei lungi a farurilor. Detecţia pentru distanţe de până la 400 de metri asigură recunoaşterea rapidă a pericolelor şi duce la îmbunătăţirea razei de acţiune a farurilor.

ASISTENT LA PARCARE.

Asistentul la parcare face parcarea laterală mai uşoară şi te sprijină în mod activ în timpul manevrelor de parcare.
Senzorii ultrasonici din partea laterală cautǎ locuri de parcare la viteze de pânǎ la 35 km/h şi o distanţă maximă de 1,5 metri faţă de alte automobilele aflate în parcate.
Trebuie doar să alegi spaţiul de parcare pe care îl preferi, să activezi semnalizarea şi să ţii apăsat butonul sistemului de asistare la parcare, iar acesta te va ajuta în mod activ să parchezi. Tot el va selecta trepte superioare sau inferioare de viteză, va prelua controlul direcţiei, al acceleraţiei şi a frânelor în mod automat, în funcţie de necesitate. Sistemul oferă instrucţiuni de parcare pe Control Display, însoţite de semnale acustice. Parcarea nu a fost nicicând mai amuzantă.

SISTEME DE CAMERE VIDEO.

Sistemul de asistenţă la parcare (PDC - Park Distance Control), camera video cu perspectivă panoramică şi camera video spate sunt ideale pentru a ţine automobilul sub control în timpul manevrelor. Funcţia PDC în faţă şi în spate îţi permite să parchezi sigur şi comod, datorită semnalelor optice şi acustice pe care le emite.
Camera video cu perspectivă panoramică îţi afişează o imagine panoramică a automobilului pe Control Display. Camerele video cu perspectivă laterală asigură perspectivă mai bună atunci când vizibilitatea este redusă, spre exemplu la ieşiri de pe autostradă. Camera video spate sporeşte vizibilitatea la manevre de marşarier şi de parcare realizate cu viteze mai mici de 20 km/h.

PROTECŢIE ACTIVĂ.

Sistemul de Protecţie activă reprezintă sistemul BMW ConnectedDrive de protecţie preventivă pentru pasageri.

De îndată ce au fost prinse centurile de siguranţă faţă şi automobilul s-a pus în mişcare, acestea sunt pretensionate în mod automat. Dacă în timpul condusului survine o situaţie periculoasă, centurile de siguranţă sunt pretensionate reversibil, iar geamurile laterale sunt închise automat. În cazul echipării cu scaune Comfort, spătarul scaunului pasagerului faţă revine automat la poziţie verticală. Astfel de situaţii critice includ frânarea bruscă şi subvirarea sau supravirarea excesive.

Dacă automobilul este echipat cu sistem de Avertizare de coliziune frontală sau sistem de Avertizare de coliziune frontală cu funcţie de pregătire de frânare, riscul potenţialelor coliziuni cu automobile staţionare sau în mişcare poate fi identificat din timp (în limitele permise de sistem).
În anumite situaţii potenţial periculoase, sistemul poate frâna automobilul, fără a fi nevoie de intervenţii din partea conducătorului auto. Acest lucru ajută la reducerea riscului survenirii unei coliziuni ulterioare accidentului sau poate chiar preveni accidentul.

În plus, Sistemul de asistenţă Attentiveness Assistant monitorizează comportamentul conducătorului auto, pentru a identifica simptome ale oboselii. Sistemul analizează comportamentul conducătorului auto la virare şi reacţionează atunci când surprinde abateri, prin recomandarea unei pauze pe Control Display.