SPORTIVITATE ŞI SENZAŢIE EXCELENTĂ LA CONDUS.

Confortul şi siguranţa BMW Seria 3 Sedan.

BMW Seria 3 îţi oferă tot ceea ce ai nevoie pentru ca tu să te relaxezi pur şi simplu. Interiorul spaţios oferă o mulţime de posibilităţi de depozitare şi transformă fiecare călătorie într-o experienţă confortabilă minunată. Portbagajul flexibil asigură funcţionalitate remarcabilă, iar măsurile ingenioase de protecţie a pasagerilor garantează liniştea necesară pe oricare dintre scaunele automobilului.

DESCHIDERE FĂRĂ ATINGERE A HAYONULUI.

De obicei, atunci când vrei să deschizi portbagajul după o sesiune de cumpărături, trebuie să cauţi cheia prin buzunare şi astfel să stai în picioare cu mâinile pline de cumpărături. Dar chiar trebuie? Nu, acum nu mai este cazul, cu sistemul inovator de Acces confort, care îţi permite să deschizi hayonul fără a-l atinge. O mişcare scurtă şi precisă a piciorului sub bara de protecţie spate este suficientă pentru ca senzorul să deschidă hayonul.
Apoi, acesta se deblochează şi se deschide automat. Senzori instalaţi la diferite înălţimi în bara de protecţie spate detectează mişcarea de picior a persoanei şi deschid portbagajul. Cu această funcţie inovatoare, deschiderea şi încărcarea portbagajului sunt mai comode. Sistemul nu permite accesul decât dacă identifică şi cheia automobilului.

CONCEPT DE DEPOZITARE.

Fie că este vorba despre smartphone, băuturi sau obiecte mici – BMW Seria 3 Sedan are numeroase spaţii de depozitare pentru toate nevoile tale. Consola centrală are un suport pentru două pahare, iar capacul acesteia se rulează şi poate fi folosit ca suprafaţă de depozitare atunci când este închis. Pe partea interioară a portierelor faţă poţi depozita sticle cu volum de până la un litru.
Pachetul opţional pentru portbagaj oferă chiar mai multe posibilităţi de depozitare. Are un compartiment cu balamale pe panoul de bord în partea conducătorului auto, plase pe spătarele scaunelor faţă, precum şi două cârlige pentru pungi. Există şi o plasă de depozitare şi o curea de fixare în portbagaj. Pachetul include de asemenea o plasă versatilă pentru podeaua portbagajului, o tavă de depozitare pentru compartimentul de dedesubt, precum şi o priză de 12V în spate.

FUNCŢIONALITATE.

Portbagajul cu volum de 480 de litri al BMW Seria 3 Sedan este suficient de spaţios pentru a îndeplini toate nevoile tale de zi cu zi. Sistemul opţional de încărcare uşoară cu spătarul banchetei spate care poate fi rabatat în raport 40:20:40 oferă numeroase posibilităţi de transport, pentru că scaunele spate şi portbagajul pot fi adaptate pentru a se potrivi cerinţelor tale. Segmentul scaunului din mijloc şi segmentul scaunului spate de pe aceeaşi parte cu pasagerul faţă pot fi rabatate individual. Segmentul scaunului spate din partea conducătorului auto se rabatează împreună cu segmentul din mijloc. În acest fel, BMW Seria 3 Sedan poate fi încărcat şi descărcat cu flexibilitate remarcabilă. În spate pot sta confortabil doi pasageri în timp ce sunt transportate obiecte lungi (de exemplu, genţi pentru schiuri şi snowboard).

SIGURANŢĂ PASIVĂ.

SIGURANŢĂ PASIVĂ.

Fiecare automobil BMW este echipat cu un pachet de funcţii de siguranţă inteligente, menite să scadă la minimum riscul de accidente. Astfel ştii că eşti mereu în siguranţă în automobilul tău BMW. Structuri de sprijin extrem de robuste şi de dimensiuni generoase, precum şi utilizarea inteligentă a oţelului multifazic, asigură rigiditate maximă în celula de siguranţă a pasagerilor, în timp ce greutatea automobilului este menţinută la minimum.
În caz de coliziune, impactul este direcţionat în afara celulei pasagerilor către alte elemente ale caroseriei, precum şasiul, lonjeroanele, peretele despărţitor din partea frontală sau plafonul, şi este absorbit de zonele de deformare din partea frontală şi din spate. În cazul unei coliziuni laterale, pasagerii sunt protejaţi de structurile consolidate din montanţii B şi din pragurile laterale, de protecţia foarte rigidă împotriva impactului din portiere, precum şi de suportul transversal prevăzut între scaune.
Automobilul este echipat în partea frontală şi cu funcţii de protejare a pietonilor. Între bara de protecţie şi apărătoarea acesteia este prevăzut un amortizor de şoc ce reduce gravitatea leziunilor în zona membrelor inferioare în cazul unui accident. În plus, capota are elemente de deformare ce formează o zonă de pliere, care absoarbe o parte din forţa impactului.